SOCAR  ajunge la 72 de staţii de carburanţi în România

O noua benzinărie SOCAR s-a deschis în Constanța în Strada I. C. Brătianu, numărul 214. Prin noua investiţie, SOCAR ajunge în România la o reţea de 72 de stații proprii de distribuție carburanți (benzinării) și operează 3 depozite: Teiuș, Onești și Constanța benzinării. 

Investițiile companiei SOCAR în economia românească au creat peste 800 de locuri de muncă, planurile viitoare de dezvoltare fiind, în continuare, foarte ambițioase.

Pentru că vrem sa aducem cât mai aproape de constănțeni produsele de calitate, am deschis prima  stație de distribuție carburanți în jud. Constanța. Aceasta beneficiază de dotări tehnologice de ultimă generaţie, echipamente moderne şi sistem modern de iluminat. Designul interior  modern, cu influențe orientale reflectă identitatea şi specificul brandului. Mobilierul, corpurile de iluminiat, plantele au fost astfel alese pentru a crea o atmosferă placută clienților. Noua staţie comercializează 4 tipuri de carburanţi sub brandul Nano – Nano 95, Nano Diesel, Nano 98, Nano Super Diesel – fiind prevăzută cu 3 pompe. De asemenea, clienţii pot beneficia de serviciile de achiziţie roviniete si peaj (trecere pod Feteşti), pistol cu debit mărit, încărcare electrică auto, instalație umflat anvelope, etc.

SOCAR oferă clienţilor carburant de calitate, supus unor controale riguroase, în conformitate cu normele europene din domeniu.

Café Nar este modul SOCAR de a întâmpina clienţii cu produse proaspete și preparate tradiționale din Azerbaijan – cafeaua la nisip şi sucul de rodie, cât şi alte produse alimentare, nealimentare sau accesorii pentru maşină. Este punctul în care cele mai delicioase alimente și gustări se intersectează cu cea mai plăcută experiență Rețeaua de stații de alimentare SOCAR din România acoperă deja 28 judeţe: Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bihor, Bistriţa, Buzău, Bacău, Vrancea, Timiş, Ilfov, Cluj, Vâlcea, Arad, Hunedoara, Sibiu, Argeş, Bucureşti, Braşov, Dâmboviţa, Satu-Mare, Dolj, Brăila, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Olt și Constanța.